lupta mea
“Popoarele fara onoare mai devreme sau mai tarziu si-au pierdut libertatea si independenta”. Este o profetie sau o concluzie? Este adevarata sau e falsa? Nu stiu, nu ma preocupa, dar cred ca onoarea unui popor este formata din onoarea fiecaruia in parte. Calatorind prin diverse cotloane ale lumii intrebat asupra zonei din care provin la inceput am raspuns cu fudulie, apoi cu temeri ca in cele din urma sa-mi nuantez originea. A fost un moment in care am inceput sa recitesc istoria in alti termeni decat cei care mi-au fost predati in liceu. Este interesant de citit istoria noastra si din alt unghi decat cel al educatiei implicite. Istoria Turciei se vede altfel de la Istanbul, Bucuresti, Roma, Londra sau Atena, dar asta nu inseamna ca nu a existat un trecut comun cu “bune si rele” pentru fiecare. Va propun sa cititi istoria Austriei, Ungariei, Cehiei spre exemplu prin prisma fiecarei parti. E un exercitiu de multiculturalitate, de acceptare, recunoastere si poate iertare. In ceea ce ma priveste cred ca istoria noastra nu se gaseste doar in cartile istoricilor nostri, poate uneori prea patrioti, si nu este mai murdara sau mai curata decat altele, mai obiectiva/subiectiva, nu se gaseste doar intr-un singur loc, si nu reprezenta un adevar unic. Trecand intr-un alt plan de pe aceste pozitii ar trebui sa ne privim sa ne acceptam si sa admitem ca suntem departe de a fi perfecti, corecti si imaculati. In fond aceasta este lupta mea cu mine, cu ceilalti, a celoralti cu ceilalti si asa mai departe. Apropo citatul de la inceput apartine lui Adolf Hitler si a fost scris in lucrarea “Mein Kampf” -adica lupta mea.
Interesant materialul.