Arhiva pentru ianuarie, 2010| Pagina de arhivă lunară

cumetriile din primarie

Pas cu pas si evenimentele din ultimul timp confirma un lucru care este bine stiut insa din pacate imposibil de probat. Despre ce este vorba? Au fost de ajuns doua ninsori sa vedem ca licitatiile privind dezapezirea au fost un “fas” prin care se justifica plecarea unor bani din saracul buget local pe nimica. Nu mai este nevoie de nici o dovada pentru o astfel de afirmatie intrucat oricine a vazut acest lucru cu ochiul liber. Mai mult decat atat, cu tupeu utilajele in loc sa intre in teren in intervalul mai putin aglomerat de la 5 la 7 si apoi de la 9 au inceput sa incurce circulatia pentru a-si simula prezenta dupa cafeaua de dimineata. Si cu asta am terminat cu o categorie in care edilii primariei arunca cu banii publici in favoritii lor sau colegii politici. Pornit ca o mare actiune de a recrea o infrastructura a orasului programul 288 strazi i-a adus primului mot (ministru) al tarii o notorietate care i-a permis apoi actualului edil si sefului judetului sa castige alegeri doar aparand in aceiasi poza cu micul mot. In spatele acestei notorietati se afla in fapt destul cumetrii, rotiri si permutari de fondurile publice ale comunitatii in beneficiul partidelor si a averilor celor care le manipuleaza. Clar este faptul edilul orasului nu mai are acum autoritate asupra firmelor cu care se lua in gat pentru ochii presei. Se vede acum modul in care s-au executat lucrarile la nici 2 ani aparand gropi in asfalt, remedieri de cea mai slaba calitate, lipsa sau semnalizarea indolenta si primitiva a lucrarilor pe carosabile fiind tolerate fata de momentul initial cand era perceput ca caine de paza al banului public, fiind de fapt in faza de asi delimita teritoriul. De ce nu se poate face ordine? E clar ca cei care au semnat aceste contracte de lucrari nu au autoritate din motive pe care le-am enuntat mai sus dar si din incomptenta unor persoane care sunt bugetari de seama ai primariei angajati pe baza de deranj pardon oranj. Trec si peste acest aspect mentionand ca lucrurile evolueaza si ca din pamant a aparut programul cu izolarea blocurilor. Devizele umflate ale firmelor “agreate” sunt convenabile totusi locatarilor intrucat ei sunt pusi sa plateasca doar 20% sau cam atat din valoarea lucrarilor restul fiind platiti din bugetul local si fonduri guvernamentale. Acum aceasta este noua vaca de muls iar pe rol vor aparea fondurile europene pentru realizarea parcurilor din Hoia, Lomb, Faget. Mai avem perspectiva obtinerii de fonduri pentru realizarea Salii Polivalente care este de fapt un troc intre edilul sef si presedintele CJC (de cand consiliul judetean isi permite sa intervina asupra strategiei dezvoltarii urbanistice a orasului trecand peste consiliul local?) in care fiecare a spus “lasa-ma sa te las” intr-un dialog mediat de micul mare prim ministru care ultima semnatura in calitate de prim ministru a fost pentru realizarea stadionului! Lucrurile sant imbarligate, presa se face ca scrie din cand in cand piscand in interese proprii, micile afaceri fanariote ale unui oras subordonat intereselor unor oameni obscuri ajunsi membrii de seama ai cluburilor cu amprenta masonica acum in goana de a deveni medaliati merituosi ai bisericii ortodoxe. Mai sunt inca aspecte vizand viata noastra viitoare ce a fost afectata de aventura urbanistica a boomului imobiliar de mica retea ce functiona in administratia locala in care arhitecti, functionari ai primariei ai diverselor deconcentratelor sau directori ale firmelor de utilitati comisionau cu succes micile aventuri imobiliare ale analfabetilor spagari. Totul s-a desfasurat in lipsa de respect pentru viitorul si calitatea vietii in aceasta urbe dar in folosul celor care au inteles ca “functia bate banul”. Oricum aceasta sursa de coruptie aproape a disparut odata cu aceasta benefica criza insa mintea celor avizi de putere si bani se adapteaza si in aceste vremuri. Ma intreb ce sens are acest articol, este mai mult un exercitiu de moralitate de a spune lucruri pe care multi doar il intuiesc iar altii il carcotesc cu ciuda ca nu sunt si ei capabili de asa ceva, iar altii se tem asupra repercursiunilor de a face publice aceste adevaruri de nespus.

baba vodoo si presedintia

Stiu ca traim intr-o tara plina de farmec, pline de oportunitati neasteptate, pitoreasca fizic dar si prin natura oamenilor care o locuiesc, mioritica in cel mai profund sens, dar aparitia si invocarea fortelor oculte in precedenta campanie electorala si chiar in viata publica depaseste imaginatia unui om normal. Este mai mult decat penibil, este chiar mitocanesc sa-ti justifici ineficienta, esecul spunand public ca ti s-au facut farmece. Exista cercetari parapsihologice, posibil sa existe si oameni care se pot infiltra sau determina trairi in subconstientul altor persoane, exista si o traditie la nivel global vis a vis de aceste fenomene care depasesc in timp mitologia, insa a-ti justifica esecul public, pentru iertarea pacatelor, invocand o baba care arde chibrite intr-un pahar cu apa (deochiul) depaseste cu mult bunul simt. Dar ce este nou in asta in lumea politicienilor? Evident nimic nou insa cel care s-a culcat presedinte si s-a mai trezit inca o data “prostanac” incearca sa-si apere pozitia in fruntea partidului. Nu este un subiect care ma intereseaza pentru ca politica ma scarbeste insa primul care a apasat aceasta pedala a superstitiei este chiar “guzganul rozaliu”, sef al campaniei electorale din partea PSD. De fapt, citind printre randuri nu pot decat sa constat ca papusa vodoo este chiar “prostanacul” care e manipulat de catre aceste personaje care determina politica balcanica a PSD (Hrebe, Oprisan, Mazare, Van Ghelie si comp a se citi interlopi) si care chiar este prostit de acesti vraci politici sa creada ce spune. Grupul din curbura Carpatilor se afla in situatia de a pierde controlul asupra PSD intrucat paiata lor s-ar putea sa fie inlocuita si astfel raportul de forte s-ar schimba in interiorul partidului. Nu e greu de amintit ca cei invocati mai sus iau inlaturat pe rand pe Mitrea, Oprescu, Voicu si nu in ultimul rand grupul de la Cluj care il pusese pe prostanac presedinte de partid si de care apoi s-a dezis la presiunea eminentei cenusii defapt rozalii. Ce va fi fom vedea si ca sa inchei in ton cu ceilalti nu pot decat sa-mi fac cruce sa scuip in san si sa spun “Ptiu, piei drace…”. P.S. Tocmai am ratat un presedinte care se blocheaza la datul in ghioc (atac energetic) insa nu isi aminteste de vantul care la dat jos.

all that jazz

Este un titlu bun pentru un “post” la inceput de an nou dar de fapt este (sau nu) chiar vorba despre jazz. Si nu acel gen de jazz care a aparut in transmisiile de baseball in jurul anilor 1912 in Chicago (ce imi aduc eu din memorie aminte) ci despre varianta “coapta” adica de versiunile evoluate din aceasta categorie de muzica din anii nostri. In preajma Anului Nou pe un post, Mezzo, un concert de exceptie Diana Krall la Rio in 2008, mi-a adus in minte cronica unui “specialist” (asa cum ma pricep si eu in cresterea puilor sau gainilor) in jazz dupa concertul de la Bucuresti al aceluiasi artist . Mi-am amintit esenta articolului: spectacol bunicel, pacat de artista ca avea o sticla de whisky pe pian (nu spun ce marca pentru ca si asta era precizata). Pot sa inteleg ca pentru un pianist, alpinismul poate fi rar o pasiune, pentru un betivan sucul de portocale e un indemn de tuse sau grimasa, insa nu inteleg de ce trebuie sa ne pricepem la toate daca nu este asa. Barbatii, apriori, toti se pricep la femei insa in ultimii ani toti sunt experti in masini, politica, computere, gadgeturi electronice, mai nou in imobiliare. Nu e interzis sa-ti dai cu parerea insa chiar nu inteleg de ce sa scrii despre Sadoveanu daca nu ai citit despre Lizuca, fratii Jderi, Victoria Lipan si despre vanatoare? Sau poate ne incercam incompetenta intr-o claie de cuvinte adunate care sa dea o fatada si sa zugraveasca extrem de vizual ceea ce un om limitat nu poate patrunde. Pentru unii poate fi mai greu de inteles dar ignoranta este ridicata la rang de arta, are bacalaureatul luat, facultatea facuta “asa si asa” iar o buna parte din presa reprezinta argumentul suprem al victoriei ignorantei asupra bunului simt. Revenind inapoi la jazz pot sa spun ca este mai importanta exprimarea artistica si nu faptul ca o blonda canta cu o sticla (de whisky) pe pian. Daca as vrea sa ma duc la biserica cu babele as putea avea si o astfel de viziune, dar nu acesta este faptul ce ar trebui consemnat in cadru public. Ceea ce este cu adevarat important pentru multi este continutul si nu doar un detaliu care se poate substitui esentei consemnand astfel imaginea distorsionata a unui eveniment altfel remarcabil. Tot ceea ce am spus mai sus poate fi parafrazat in 3 cuvinte: “all that press”.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.