Archive for the ‘press’ Tag

all that jazz

Este un titlu bun pentru un „post” la inceput de an nou dar de fapt este (sau nu) chiar vorba despre jazz. Si nu acel gen de jazz care a aparut in transmisiile de baseball in jurul anilor 1912 in Chicago (ce imi aduc eu din memorie aminte) ci despre varianta „coapta” adica de versiunile evoluate din aceasta categorie de muzica din anii nostri. In preajma Anului Nou pe un post, Mezzo, un concert de exceptie Diana Krall la Rio in 2008, mi-a adus in minte cronica unui „specialist” (asa cum ma pricep si eu in cresterea puilor sau gainilor) in jazz dupa concertul de la Bucuresti al aceluiasi artist . Mi-am amintit esenta articolului: spectacol bunicel, pacat de artista ca avea o sticla de whisky pe pian (nu spun ce marca pentru ca si asta era precizata). Pot sa inteleg ca pentru un pianist, alpinismul poate fi rar o pasiune, pentru un betivan sucul de portocale e un indemn de tuse sau grimasa, insa nu inteleg de ce trebuie sa ne pricepem la toate daca nu este asa. Barbatii, apriori, toti se pricep la femei insa in ultimii ani toti sunt experti in masini, politica, computere, gadgeturi electronice, mai nou in imobiliare. Nu e interzis sa-ti dai cu parerea insa chiar nu inteleg de ce sa scrii despre Sadoveanu daca nu ai citit despre Lizuca, fratii Jderi, Victoria Lipan si despre vanatoare? Sau poate ne incercam incompetenta intr-o claie de cuvinte adunate care sa dea o fatada si sa zugraveasca extrem de vizual ceea ce un om limitat nu poate patrunde. Pentru unii poate fi mai greu de inteles dar ignoranta este ridicata la rang de arta, are bacalaureatul luat, facultatea facuta „asa si asa” iar o buna parte din presa reprezinta argumentul suprem al victoriei ignorantei asupra bunului simt. Revenind inapoi la jazz pot sa spun ca este mai importanta exprimarea artistica si nu faptul ca o blonda canta cu o sticla (de whisky) pe pian. Daca as vrea sa ma duc la biserica cu babele as putea avea si o astfel de viziune, dar nu acesta este faptul ce ar trebui consemnat in cadru public. Ceea ce este cu adevarat important pentru multi este continutul si nu doar un detaliu care se poate substitui esentei consemnand astfel imaginea distorsionata a unui eveniment altfel remarcabil. Tot ceea ce am spus mai sus poate fi parafrazat in 3 cuvinte: „all that press”.